duminică, 15 martie 2015

Demachiantul supereficient si superieftin!

Ati auzit, probabil, despre beneficiile consumului de kefir; sunt multiple, ajuta, in principal, sistemului digestiv prin aportul de probiotice naturale. Si cum totul trece prin stomac, de aici ne vine (sau nu) starea de bine generala.
Eu consum kefir aproape zilnic, din ianuarie 2014. Am granule pe care le hranesc cu lapte neprocesat, de vaca sau de capra. Bautura rezultata imi place foarte mult, o beau dimineata, pe stomacul gol, mai acra sau mai dulce, asa cum simt in momentul respectiv.
Granule de kefir.
Am facut paine cu kefir, sampon solid cu kefir iar zilele trecute l-am folosit, pentru prima data, pe post de demachiant. 
Dupa prima utilizare mi-am simtit tenul foarte fin, catifelat, tonifiat. Nu am aplicat ulterior nici o crema, doar serul cu coenzima Q10  in jurul ochilor si pe zonele predispuse ridarii. Hmm... foarte bine, dar poate a fost o intamplare, mi-am zis. Si am incercat iar si iar si iar. Rezultatul este acelasi.
Asa ca, plina de bucurie, impart cu tine descoperirea facuta si iti spun cum procedez: intai imi prind parul cu o bandana; apoi pun in causul palmei aproximativ o lingura de kefir pe care-l masez pe fata, gat si, cateodata, decolteu; ma sterg cu dischete demachiante si, uneori, ma clatesc cu apa calda la temperatura corpului.
Pentru zona ochilor, mai ales atunci cand am mascara, folosesc in continuare laptele demachiant. Deocamdata nu i-am gasit un substituent mai bun :).
Revenind la kefir, o sa iti spun de ce pielea se simte atat de bine dupa aplicarea externa: simplu, acidul lactic. Prezent in abundenta in urma procesului de fermentare, acidul lactic este un exfoliant bland, apreciat in cosmetica si pentru calitatile de depigmentare si netezire a ridurilor fine. Imbunatateste aspectul general al tenului prin cresterea nivelului de hidratare. Am mai gasit informatii medicale care sustin ca ar contribui si la sinteza colagenului dar si la reinnoirea celulara.
Pe langa acidul lactic, grasimile naturale (acizi grasi saturati si nesaturati) vor actiona ca uleiul dintr-o emulsie si vor antrena praful, murdaria si alte particule liposolubile, ajutand la eliminarea lor de pe ten.
Te invit sa incerci kefirul pe post de demachiant, sunt absolut sigura ca o sa iti placa!
Cu drag,
Francesca.
PS: cand se inmultesc granulele de kefir eu le daruiesc prietenilor. Daca iti doresti, te rog sa imi spui.

3 comentarii:

  1. foarte interesanta aceasta postare! o sa aprofundez!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, foarte bine, daca afli mai multe, please share!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte interesant! Nu m-as fi gandit! Multumim pentru informatii!

    RăspundețiȘtergere